Primarul Sectorului 2, Rareș HOPINCĂ: „Nu e o chestiune de opțiune, dacă vrem sau nu să dezvoltăm METROUL. E absolut obligatoriu!”

Publicat: 28/06/2024, 15:52

Dezvoltarea rețelei de metrou, care să acopere întreagul teritoriu al municipiului București și, implicit, al Sectorului 2, este o chestiune obligatorie, susține primarul Rareș Hopincă, în cadrul emisiunii Gândul Exclusiv. Capitala noastră este ceva mai modestă, la acest capitol, comparativ cu altele, la nivel european. Metroul rămâne una dintre cele mai serioase opțiuni de transport, pentru că poți avea stații peste tot. 

O rețea de metrou bine pusă la punct și cu stații dese reprezintă o obligație pentru fiecare șef de administrație generală sau de sector din Capitală. Primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă a povestit de ce rețeaua de metrou din București are configurația de acum și îmbunătățiri i s-ar putea aduce.

Nu e o chestiune de opțiune, dacă vrem sau nu să dezvoltăm metroul, e absolut obligatoriu. În orice capitală europeană mergem, vedem că rețeaua de metrou, în primul rând, este mult mai extinsă și în al 2-lea rând stațiile sunt mult mai dese. De aceea devine metroul o opțiune serioasă de transport, pentru că ai stații peste tot și ajungi peste tot. În București, nu se întâmplă așa pentru că de la bun început ne amintim, e o anecdotă, o legendă, dar care pare să aibă un un iz de adevăr că Elena Ceaușescu nu și-a dorit să avem stație de metrou la Piața Romană,  Stația de metrou de la Piața Romană este atipică, este diferită față de orice altă stație de metrou. Și atunci, legenda spune că Elena Ceaușescu nu și-a dorit să avem stații acolo, pentru că, vezi doamne, studenții puteau să meargă și pe jos, puteau să folosească și alte mijloace de transport. Și atunci cei care au construit metroul au cam umflat pur și simplu acele ieșiri, care sunt improprii pentru o magistrală de metrou extrem de aglomerată și care creează o stare de disconfort. Și  s-au deschis ulterior acele coloane și s-a deschis și stația ulterior. Repet, este o legendă auzită de la cei care au lucrat efectiv la metrou.

Încă din faza de proiectare, metroul bucureștean a fost prevăzut cu mai puține stații. Hopincă spune că acest aspect se poate rezolva în timpul mai multor mandate, cu ajutorul soluțiilor tehnice și financiare.

Ei bine, am adus în discuție acest lucru tocmai ca să subliniez faptul că din proiectarea inițială, metroul bucureștean avea mai puține stații decât avea nevoie Bucureștiul și categoric avem astăzi mult mai puține stații de metrou decât avem nevoie. Și atunci, revin și spun că nu este o opțiune. Când, cum facem, cum găsim cele mai bune soluții tehnice și financiare ca să dezvoltăm metroul…..Și atunci acesta este un tip de proiect care se face în două sau trei mandate, dar e o obligație. Îl facem fără niciun fel de ezitare, a mai spus Rareș Hopincă.

CITEȘTE ȘI:

Concurs de soluții pentru lacurile din Sectorul 2/Primarul Rareș HOPINCĂ: Este o resursă batjocorită….

Rareș Hopincă, primarul ales al Sectorului 2: „Solicit Poliției Locale să nu mai utilizeze resurse publice pentru acțiuni politice”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum se calculează media finală la Bac în 2024. Ce se întâmplă cu candidații care...
A reapărut în România după ce a fost dată dispărută mai bine de 50 de...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
GALERIE FOTO Doi soți britanici și-au vândut casa și au cumpărat un sat întreg în...
Scandal de proporții! Și-a desfigurat iubita lui “E diavol și bolnav psihic!” + “I-am făcut...
IREAL: cum arată Dana Roba la un an de când a fost desfigurată cu ciocanul....
Val de scumpiri de la 1 iulie. Cu cât va creşte factura la gaze la...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Cristian Molnar, tânărul luat de viitura din Italia. Familia...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nemții au lansat „GARSONIERA” Dacia Duster. Pentru minimaliști – VIDEO
O nouă alianţă în Parlamentul European? Viktor Orban anunţă formarea unui bloc de extrema dreaptă...
EFECTUL MIRACULOS pe care îl are CAFEAUA pentru oamenii SEDENTARI!
Doliu național! Marea actriță a României e acum în ceruri: Toți cei mari au fost...
Documente obligatorii. Fără ele nu poți ieși din țară cu mașina
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula...
Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge...
A murit Ileana Stana Ionescu: "Cu adâncă durere anunţăm stingerea din viaţă celei care a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
O placă bizantină rară sculptată în os, descoperită într-un oraș din Rusia
×